BIMAX

Lucruri mai puțin știute despre perioada postoperatorie

Acest articol include detalii orientative și reprezintă experiența și documentarea proprii. Este necesar consultul medicului pentru orice simptome și nelămuriri apărute în cursul tratamentului.

Pe lângă umflături, amorțeală, sângerări, durere în gât, mâncare lichidă, vânătăi, nas înfundat și alte stări discutate, mai sunt câteva lucruri care însoțesc recuperarea postoperatorie bimax și despre care nu prea se vorbește. Pe unele le-am experimentat pe propria piele, despre altele am citit.

Iată la ce să te mai aștepți:

Nu doare

Operația bimaxilară nu este floare la ureche, dar nici nu te aștepta la dureri fizice care să te facă să urli. Eu am simțit doar un disconfort destul de mare în primele zile, nimic din altă lume, foarte suportabil. Cel puțin în cazul meu nu au existat dureri propriu zise, ci doar o stare mai șifonată care a durat două, trei zile. Calmantele primite în primele zile după operație sunt puternice, efectul durează mult și sănătate cui le-a inventat. Singurele senzații similare cu durerea au fost niște spasme în bărbie, la capătul nervului, care erau foarte pronunțate după o săptămână și ceva.

trigeminal nerve

Sursa foto: earthslab.com

 

Aici sunt detalii despre ziua operației mele și alte stări normale avute după bimax.

Mușcătura este complet blocată în primele șapte zile

Splintul este prins de aparatul dentar de pe maxilarul superior și în prima săptămână ai peste el multe elastice care blochează mușcătura. Nu poți descleșta dinții deloc. Știu că poate fi motiv de panică, dar nu este așa de rău. Poți comunica în scris și ai acces la apă și alte lichide cu ajutorul perfuzorului seringii, care poate fi introdus pe lângă rândul de dinți, până în spate. Dacă ai un dinte lipsă, o să fie de ajutor în acest caz.

Nu ai voie să îți sufli nasul

Dacă operația este și la maxilarul superior, este interzis să sufli nasul timp de o lună. Inciziile făcute în os se conectează cu pasajele nazale. Deși o să ai tendința, pentru că o să curgă sânge și o să se usuce în nări, există riscul să pui presiune pe sinusuri și să ai sângerări mari sau alte efecte foarte nedorite.

View this post on Instagram

SOS send DayQuil

A post shared by Betches (@betches) on

Cum lacrimile se scurg pe nas, nu poți nici plânge, deci fără plâns de propria milă sau filme triste. De fapt poți plânge, dar este de preferat să eviți.

De râs ai voie, dar nu prea poți pentru că ți-a rămas fața mică și te strâng cusăturile. Ține bine de fălcuțe.

Medicamente zdrobite, cu gust groaznic

După externare vor fi necesare alte câteva zile de antibiotice și antiinflamatoare, de data asta pe cale orală. Eu cel puțin așa am primit, o rețetă cu comprimate de ambele feluri, pentru cinci zile. Nu mai are rost să spun că antibioticele mărunțite pulbere au gust de iad. Prima dată am încercat să le iau dizolvate doar în apă și mă luase panica. Gustul este extrem, extrem, extrem de amar, iar pentru o gură care nu se poate deschide este și mai și. Nu poți clăti repede sau curăța limba. 🙁 Varianta ideală este să îți fie administrate intravenos, dacă are cine la domiciliu sau nu este un efort prea mare deplasarea la un spital. Eu am luat în continuare comprimate dizolvate, dar acoperite de ceva dulce, budincă lichidă sau suc.

Nu lua în joacă administrarea antibioticului, te poți trezi cu surprize, alias infecții.

Păr căzut

Mie mi-a căzut mult păr, însă a revenit la normal în câteva luni. Nu știu dacă de la stres, dar se pare că este și un efect advers al anesteziei generale. Poate fi o combinație a amândurora.

Constipație

În timpul operației mușchii sunt pe pauză, deci tractul intestinal doarme. Este de asemenea efect advers al calmantelor, al sedentarismului, dar și al lipsei fibrelor din noua dietă.
S-a reglat în câteva zile cu ajutorul plimbărilor, al hidratării și cred că și al probioticelor.

Probleme cu pielea

Eu am avut probleme doar cu buzele și colțurile gurii, lucru normal atunci când stai atâtea ore în operație cu pielea întinsă. Alte probleme dermatologice nu am experimentat, însă am auzit de reacție alergică la fașa elastică, piele uscată în exces sau acnee. Nu știu dacă de la anestezie sau de la medicamente, cu siguranță este ceva nedorit într-un asemenea context, dar care se întâmplă unora.

Ciclu menstrual dereglat

Se pare că anestezia propriu-zisă nu este o cauză în sine a dereglării ciclului menstrual, în schimb pot fi de vină hormonii care influențează stresul, deci și debutul sau durata menstruației.

Tristețe sau depresie

Deși poți fi ferit de asta, rămâne un risc al operațiilor cu anestezie generală. După bimax simți disconfort, funcționezi la capacitate redusă, poți avea complicații, te obișnuiești cu noua înfățișare. Toate sunt date care contribuie la debusolarea din convalescență. Există metode de liniștire, poți evita în mod conștient, iar dacă lucrurile se înrăutățesc ai și medicamente pe care le poți folosi.

Oboseală

Eu m-am simțit extrem de obosită și corpul meu a avut nevoie de odihnă pentru a se recupera. Am dormit foarte mult și des în prima săptămână și a fost cel mai bun somn din viață.

Nu ai voie să mergi cu avionul

Nu ai voie să călătorești cu avionul timp de câteva săptămâni, o lună, însă această perioadă variază. Trebuie să discuți cu medicul chirurg care îți va da acordul în funcție de durata zborului și de felul în care te recuperezi. Eu am mers cu avionul după o săptămână.

Nu piuie nimic în aeroport

Plăcuțele și șuruburile de la operația bimax nu fac detectoarele de metale să piuie. Asta pentru toți oamenii care m-au întrebat dacă piui în aeroport cu aparatul dentar și șuruburile în cap.

Plăcuțele și șuruburile de osteosinteză nu rămân pe viață în maxilare

Dacă te operezi la Cluj, procedura este ca plăcuțele să fie eliminate din corp după opt luni – un an de la operație, printr-o operație cu anestezie generală. În alte clinici acest lucru poate fi o opțiune personală.

 

Aici se termină știați că-urile mele.

Tu cu ce ai completa lista?

You Might Also Like...

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.