BIMAX

Cum m-am descurcat cu diagnosticul de parodontită

La începutul poveștii cu dinții, în perioada în care am aflat că trebuie să fac operația ortognată, am aflat și că am resorbții osoase. De precizat că niciun dentist nu îmi spusese asta înainte, deși se putea observau mici retracții gingivale la unii molari. Era iar ceva nou pentru mine, dar mai ușor de dus. Resorbțiile erau nefirești, însă cauzate și de ocluzia deschisă (prin hiperfuncție/suprasolicitare).

Ce ajută dinții să fie fixați în osul maxilar este un ansamblu de țesuturi numit parodonțiu. Uneori, prin diferite circumstanțe, acolo se strâng bacterii, se adâncește spațiul dintre gingii și dinți, osul este afectat și se instalează o pungă parodontală.
(după ce îți explica parodontologul, uiți și cauți pe net).

parodontiu

De pe Wikipedia

Pungile parodontale se văd pe radiografii, dar sunt și măsurate cu o sondă specială care se introduce între dinte și gingie. Măsurătorile au diverse valori în mm, care sugerează existența/mărimea lor.

Ce tratament am făcut?

Diagnosticul de parodontită a fost o anexă pe care am dus-o cu mine pe toată durata tratamentului. Am început vizitele la parodontolog când deja purtam aparatul, deși probabil ar fi trebuit înainte. Parodonțiul este cel care face posibil tratamentul ortodontic și este important să fie în stare bună. Aici este o explicație detaliată.

După măsurătorile respective, am făcut un bilanț radiologic, adică niște radiografii în detaliu pentru anumiți dinți.

Apoi a urmat chiuretaj subgingival în câmp închis – o procedură prin care au fost curățate în profunzime pungile sus numite, la dinții care le aveau.

După o lună și jumătate, a urmat un control în care mi s-au făcut iar măsurători. Mărimea pungilor era redusă și parodonțiul marginal stabil. Dacă aș fi făcut operația fără tratamentul parodontal în prealabil, lucru foarte contraindicat, aș fi riscat mai mult, pentru că situația din acea perioadă e mai specială, igiena este destul de precară în timpul recuperării și poți să agravezi ce ai deja.

Acum, după ce aparatul a fost dat jos, sunt în așteptare până când parodonțiul și poziția dinților se stabilizează. O să urmeze iarăși măsurători și radiografii și o să văd dacă este nevoie de terapie chirurgicală regenerativă.

You Might Also Like...

No Comments

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.