Trei ani mai târziu

În iunie mi-a amintit telefonul ce făceam acum trei ani și m-am trezit cu nasul în poze făcute când am ieșit din operație. Nu pot să le postez pentru că sunt destul de grafice, cu mult sânge.

Nu îmi vine să cred ca eu sunt această bestie curajoasă. Am făcut eu asta?! Bravo, Ancu, ești super!

Vi se întâmplă și vouă, celor care ați trecut prin asta, să vă minunați când vă uitați în urmă?

Știu că din documentările mele reiese că am fost foarte adunată, liniștită, dar vreau să repet că au fost momente în care mi-a fost frică și greu. Probabil documentarea procesului a fost modul meu de a face față și de a simți că am sub control o perioadă dificilă.

Am și uitat că am făcut operația și îmi amintesc greu detalii când vine discuția despre asta. În continuare vorbesc cu oameni care ajung pe blog și sunt foarte încântată că jurnalele mele sunt de ajutor.

Revin
XOXO